CINSTIREA SFINTELOR MOASTE.

INVATACELUL: Ce reprezinta sfintele moarte ? PREOTUL: Sfintele moaste sunt ramasitele pamantesti facatoare de minuni, ale unora dintre sfinti. Noi le cinstim ca pe niste obiecte in care Dumnezeu isi arata toata puterea minunata a harului Sau. Cat au fost pe pamant, sfintii au avut in ei harul Duhului Sfant intr-o masura foarte mare, facand - prin aceasta - adeseori minuni, harul acesta avandu-l in sufletele lor si in viata cereasca la care s-au dus intr-o masura mai mare. Dar precum sfantul poate sta in legatura cu oamenii cari i se roaga, ajutandu-i in chip minunat cu atat mai mult pastreaza el insusi o anumita legatura cu trupul sau, care a fost si el locasul Duhului Sfant, precum spune apostolul: “Au nu stiti ca trupul vostru este locasul Duhului Sfant care locuieste in voi? “. (I Cor., 6, 19). Sfanta Scriptura ne spune despre minuni facute prin trupurile sfintilor in vremea vietuirii lor pamantesti, marturisind despre puterea ce o au in ele. Multi oameni se vindecau, numai atingandu-se de stergarele si de trupul apostolului Pavel (Fapte, 19, 11-12), iar altii, numai prin trecerea umbrei apostolului Petru peste ei (Fapte, 5, 15). INVATACELUL: Da, inteleg ca trupurile sfintilor si al Mantuitorului au facut minuni cand erau in viata, cand erau in ele sufletele care aveau credinta; dar dupa moarte, ce putere are un trup mort ca sa faca minuni? PREOTUL: Ti-am aratat ca trupurile oamenilor credinciosi sunt locasuri ale Duhului Sfant care locuieste in ele, apoi ca acelasi Duh Sfant prin trupurile sfintilor face minuni, atat cat sfintii sunt in viata, cat si dupa moarte. O dovada ca trupurile sfintilor si dupa moarte au putere de la Dumnezeu de a face minuni ne-o da Sfanta Scriptura, aratandu-ne ca oasele proorocului Elisei invie un mort (IV Regi, 13, 21). INVATACELUL: Unii spun ca inchinarea la moaste inseamna idolatrie, iar aceasta este oprita raspicat de porunca I si a II-a din Decalog, care sunt categorice: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau… sa nu ai alti dumnezei afara de Mine. Sa nu-ti faci tie chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt sus in cer si jos pe pamant… Sa nu te inchini lor si nici sa le slujesti” (Ies., 20, 2-5; Deut. 5, 6-9). Trupurile venerate nu sunt oare “asemanari” din cele oprite in aceste porunci ? PREOTUL: Nici sfintele moaste nu sunt idoli sau zei ori asemanari ale lui Dumnezeu, si nici inchinarea la ele nu este idolatrie. Caci daca insusi Dumnezeu le proslaveste prin puterea minunata ce le-o da si noi trebuie sa le cinstim, deoarece prin aceasta cinstim pe Dumnezeu, Care le-a dat putere, si suntem datori sa cinstim puterea dumnezeiasca din ele, iar nu pe ele insele ca atare. Noi nu le ridicam sfintelor moaste biserici, cum faceau paganii zeilor si idolilor lor, ci pe locul descoperirii lor ridicam biserici lui Dumnezeu si proslavim pe Dumnezeu prin ele. Porunca I si a II-a inlatura cinstirea idolilor, iar nu si pe a sfintelor moaste, caci prin sfintele moaste noi nu inlocuim pe Dumnezeu, asa cum Il inlocuiesc paganii idolatri, prin idolii lor. INVATACELUL: Mai spun ca cei ce se ating de cadavre devin necurati sapte zile. Deci atingerea de moaste (sarutarea lor) nu ar aduce sfintire, intarire, ci necuratie, prin care - chiar si indirect - cineva poate sa intineze insasi Biserica. Asa ni se spune si in Sfanta Scriptura: “Cel ce se atinge de trupul mort al unui om, necurat sa fie sapte zile. Acesta sa se curete cu aceasta apa in ziua a treia si in ziua a saptea va fi curat; iar de nu se va curati… nu va fi curat… Tot cel ce se atinge de trupul mort al unui om si nu se va curati, acela va intina locasul Domnului…” (Num., 9, 6-11 ; 19, 11-13 ; Lev., 21, 10-11). PREOTUL: Numai cadavrele din Vechiul Testament spurcau pe cei ce se atingeau de ele, pentru ca erau sub pacat si sub blestem. Totusi, nici chiar acelea nu erau toate spurcate; caci trupul mort al lui Iosif n-a spurcat pe Moise cand acela l-a luat la sine in Egipt (Ies., 13, 19) , cadavrul lui Elisei, proorocul, n-a spurcat pe cel care a fost asezat in mormant peste el, ci l-a inviat (IV Regi, 13, 20-21). In Testamentul Nou, trupurile (cadavrele) crestinilor nu mai sunt spurcate, pentru ca ele sunt biserici sau locasuri ale Sfantului Duh (I Cor., 6, 19-20; 3, 16-17), si sunt curatite de blestemul care venea asupra lor. Prin urmare, ele nu mai spurca pe cei ce se ating de ele. Dar sa stiti ca toate cazurile de neatingere a anumitor lucruri socotite spurcate au alcatuit o invatatura apartinand numai Vechiului Testament, care in Testamentul Nou nu mai are valoare. Apostolul scrie: “Daca deci ati murit impreuna cu Hristos pentru stihiile lumii, pentru ce atunci, ca si cum ati fi vietuind in lume, rabdati porunci ca acestea: Nu lua ! Nu gusta ! Nu te atinge ! - lucruri menite toate sa piara prin intrebuintare potrivit unor randuieli si invataturi omenesti ?” (Col., 2, 20-22). in Testamentul Vechi erau si alte lucruri “necurate” care intinau pe om prin atingerea de ele. Asa erau, de pilda, hainele si patul celor care au avut scurgere de sange (Lev., cap. 15) sau animalele socotite in Vechiul Testament ca necurate (Lev., 11, 24-25 s.a.). INVATACELUL: Se mai spune ca menirea trupurilor moarte este sa fie ingropate si a se preface, prin putrezire, in pamantul din care au fost luate, iar nu sa fie sustrase acestei legi a naturii. Caci scris este: “intru sudoarea fetei tale vei manca painea ta, pana cand te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti, si in pamant te vei intoarce” (Fac., 3, 19). “Pulberea sa se intoarca in pamant precum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu, Care l-a dat” (Ecl., 12, 7). Atunci, de ce tocmai trupurile sfintilor sa le sustragem de la aceasta menire a lor si de la legile naturii care le privesc si pe ele ca si pe orice alta materie ? PREOTUL: Legea stricaciunii trupurilor moarte este intr-adevar o lege generala, dar, ca orice lege, ea este in primul rand pentru cei pacatosi (I Tim., 1, 9). Neputrezirea trupurilor sfintilor dovedeste ca si legea aceasta - prin exceptiile ce le face - priveste mai mult pe cei pacatosi. De altfel, insasi Biblia ne marturiseste ca exceptii de la aceasta lege au mai fost si ca Dumnezeu, in anumite cazuri, ridica puterea ei. Asa, de pilda, prin voia si puterea lui Dumnezeu, trupul lui Enoh si cel al lui Ilie n-au fost ingropate in pamant spre a putrezi, ci au fost luate in cer, caci Cartea Sfanta zice: “Si a bineplacut Enoh lui Dumnezeu, apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu” (Fac., 5, 24) si iarasi : “Nici unul nu s-a facut ca Enoh pe pamant, pentru ca si el a fost rapit de pe pamant” (Int. Sir., 49, 16). Si apostolul Pavel graieste, de asemenea: “Prin credinta Enoh a fost luat de pe pamant, ca sa nu vada moartea si nu s-a mai aflat, pentru ca Dumnezeu il stramutase - caci mai inainte, ca sa-l stramute, el a avut marturie ca a bineplacut lui Dumnezeu” (Evr., 11, 5). Tot asa si despre Ilie ni se spune: “Pe cand mergeau ei (Ilie si Elisei) asa pe. drum si graiau, deodata s-a ivit un car si cai de foc si despartindu-i unul de altul, a ridicat pe Ilie in vartej de vant la cer” (IV Regi, 2, 11; Int. Sir., 48, 12). Despre Melchisedec, apoi, nu avem nici un indiciu in Biblie ca ar fi fost ingropat vreodata, caci era “fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceputul zilelor, nici sfarsit al vietii” (Evr., 7, 3 ; Fac., 14, 18). Dar peste toate, insusi trupul Mantuitorului, care este intru totul asemenea trupurilor noastre, in afara de pacat (Evr., 2, 17; 4, 5 s.a.), n-a suferit putrezire in pamant si totusi s-a inaltat la cer. Prin urmare, Dumnezeu a facut si face cu trupurile sfintilor exceptie de la legea generala - pe care tot El a dat-o - a ingroparii si putrezirii in pamant. In aceasta privinta, istoria crestinismului inca e bogata in marturii asemanatoare celor din Biblie. INVATACELUL: Trupurile moarte, daca nu putrezesc mai intai in pamant, nu vor putea invia. De aceea, impiedicand procesul descompunerii lor, oare nu se inlatura posibilitatea invierii lor ? Caci zice sfantul apostol: Dar va zice cineva: Cum inviaza mortii ? Si cu ce trup au sa vina? Nebun ce esti! Tu ce semeni nu da viata daca nu va fi murit. Si ce semeni? Nu trupul ce va sa fie il semeni, ci numai graunte gol, daca se intampla de grau sau de altceva din celelalte; iar Dumnezeu ii da un trup dupa a Sa vointa; fiecarei seminte, un trup al ei… Asa si cu invierea mortilor; se seamana trupul intru stricaciune, inviaza intru nestricaciune; se seamana intru necinste, inviaza intru slava; se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc” (I Cor., 15, 35-44; Ioan, 12, 24). Deci este absolut necesar ca trupurile sa putrezeasca in pamant spre a putea invia. Atunci, oare, nu inseamna ca se opresc de la putrezire, si deci de la inviere, tocmai trupurile sfintilor? PREOTUL; In citatul acesta este vorba de schimbarea pe care trebuie sa o sufere toate trupurile pentru a putea trece, din timp, in vesnicie, adica pentru a putea fi adaptate vesniciei. Schimbarea aceasta se face de obicei prin moarte. Totusi, sunt si exceptii de la aceasta regula, ca Ilie si Enoh, dupa cum ai vazut, si acestia sunt schimbati la trup, fara sa fi trecut prin moarte, precum apostolul zice: “Iata, taina va spun voua: Nu toti vom muri, dar toti vom fi schimbati, deodata, intr-o clipeala de ochi, la trambita de apoi” (I Cor,, 15, 51-52; I Tes., 4, 15-17). Astfel se vede ca Dumnezeu poate gasi si alte cai pentru schimbarea trupurilor noastre, fara a fi pentru toate nevoie sa le treaca, numaidecat, prin moarte si putrezire. INVATACELUL: Toate trupurile moarte trebuie inmormantate, caci si in Testamentul Vechi, toti dreptii au fost inmormantati iar uneori trupurile lor au fost chiar ascunse tocmai pentru a nu fi venerate. Asa de pilda, despre trupul lui Moise aflam urmatoarele: “Si a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, in pamantul Moabului, dupa cuvantul Domnului, si a fost ingropat in vale in pamantul Moabului, in fata Bet-Peorului, dar nimeni nu stie mormantul lui nici pana in ziua de astazi” (Deut. 34, 5-6). Pe atunci iudeii erau inclinati spre idolatrie si usor ar fi putut cadea in aceasta greseala a venerarii trupului lui Moise. Deci, daca i-au ascuns trupul, nu a fost tocmai ca nu cumva, avandu-l inaintea ochilor, sa-l venereze ? PREOTUL: Si dupa Testamentul Nou. trupurile sfintilor sunt ingropate - ca si ale tuturor crestinilor - si numai acelea din ele care fac minuni sunt dezgropate si li se da o cinste deosebita, dar nu adorare, ca lui Dumnezeu. Prin aceasta cinstire ele nu sunt idolatrizate, caci a venera nu este acelasi lucru cu a idolatriza. In Testamentul Vechi au fost ascunse moastele lui Moise - si poate ale altor drepti - pentru ca iudeii, intr-adevar fiind inclinati spre idolatrie, avandu-l, l-ar fi zeificat ca pe vitelul de aur (Ies. 32, 1 - 35; Deut., 9, 16). Pentru evitarea acestor rataciri, era bine sa ramana ascunse trupurile unor barbati sfinti si drepti, ca Moise, despre care, de altfel, stim ca insusi arhanghelul Mihail cauta sa nu-l lase in stapanirea diavolului (Iudei, l, 9). Pe atunci trupul mort era socotit ca necurat, caci inca nu sosise Hristos cu harul sau sfintitor si deci trupul omenesc era inca nerascumparat de sub stapanirea diavolului. Iata sa stii si aceasta, ca Biserica a cinstit din primele veacuri osemintele mucenicilor, adunandu-le cu mare evlavie si grija si zidind altarele bisericilor peste ele, iar mai tarziu, ingrijindu-se ca in altarul fiecarei biserici, ca si in sfantul antimis de pe altar, sa puna o particica din sfintele moaste, ceea ce se face pana azi. Epistola Bisericii din Smirna despre martiriul sfantului Policarp, episcopul acelei cetati (+ 166), spune : “Noi am strans oasele lui ca pe un odor mai scump decat aurul si decat pietrele scumpe si le-am asezat unde se cuvine; aici ne vom aduna cu bucurie si Domnul ne va da noua sa sarbatorim ziua nasterii sale celei mucenicesti, prin cinstirea biruintei si spre intarirea altor luptatori” (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasca, IV, 15). Se intelege ca cinstirea sfintelor moaste se indreapta tot spre Dumnezeu, a Carui putere salasluieste in ele. “Cinstim moartele mucenicilor ca sa adoram dumnezeieste pe Acela, ai Carui ucenici sunt, si cinstim pe slujitori in asa fel, ca cinstea lor sa treaca asupra Stapanului care a zis: “Cel ce va primeste pe voi pe Mine Ma primeste” (Fer. Ieronim, Epistola catre Prezbiterul Ruperiu, 37, I).

POMELNICUL DUMNEAVOASTRA CATRE SF.MC.MARINA

DACA DORITI SA LASATI UN POMELNIC SPRE A FI CITIT LA MOASTELE SFINTEI MUCENITE MARINA PENTRU CEI CE SUFERA DE PE URMA VRAJMASULUI,IL PUTETI LASA AICI. SFANTA MUCENITA MARINA,MIJLOCESTE PENTRU NOI TOTI INAINTA BUNULUI DUMNEZEU!

SFINTELE MOASTE

Sfintele moaste care se afla pe pamantul tarii formeaza un pretios dar duhovnicesc pe care ni l-a dat Dumnezeu.Ele sunt,totodata,o puternica si convingatoare dovada a nevazutului Dumnezeu.Omul a vrut intotdeauna sa vada,sa pipaie , sa inteleaga si apoi sa creada.Omul legat de pamant cauta sa vada minuni,sa vada ingeri,sa vada sfinti,sa vada dincolo de lumea aceasta.Sfintele moaste care infrumuseteaza pamantul tarii noastre sunt cea mai convingatoare dovada a existentei lui Dumnezeu,a existentei sfintilor,care,pentru curatia vitii lor ,au primit darul nestricaciunii si al facerii de minuni in trupurile lor.Apoi sfintele moaste mai sunt si semnul dragostei sfintilor din cer pentru noi,oamenii pacatosi de pe pamant.Vazand moastele Sfintei Mucenite Marina din Fetesti,Suceava,ne dam seama cum arata trupul unuei martire chinuita pe Hristos,batuta,zdrobita si supusa la cazne grele.Privind sfintele sale moaste,ne intarim mai mult in credinta,ne indeamna sa marturisim si noi pe Hristos,ne incalzim inimile,ne simtim datori sa laudam si sa cinstim pe sfinti,ne smerim si ne aplecam in fata acestor aparatori ai Ortodoxiei si,ingenunchind cerem ajutorul lor,sarutandu-le sfintele moaste.Sfintele moaste sunt o prezenta vie si permanenta a sfintilor in mijlocul nostru,o dovada a milei lui Dumnezeu pentru neamul nostru incercat.Minunile savarsite la sfintele moaste sunt numeroase si cunoscute de catre toti cei ce s-au apropiat cu credinta si cu dragoste.Amin

VIATA SFINTEI MUCENITE MARINA.

Sfânta Mare Mucenita Marina s-a nascut în Antiohia Pisidiei din parinti de neam bun, dar nu binecredinciosi, fiind întunecati cu pagânitatea elineasca. Tatal ei, cu numele Edesie, era slujitor idolesc. Dupa moartea mamei sale, ramânând orfana si în scutece, tatal sau a dat-o la o doica care petrecea într-un sat departe ca la l5 stadii de cetate. Copilita, fiind hranita si venind în vârsta, s-a aratat a fi frumoasa cu trupul, dar mai frumoasa cu sufletul, pentru ca era împodobita cu buna pricepere si cu bun obicei. In vremea aceea, fiind mare prigoana împotriva crestinilor, preotii si clericii, învatatorii cuvântului lui Dumnezeu, se ascundeau de frica muncitorilolr, unii prin pustietati, altii prin munti si pesteri, iar altii prin sate, printre oamenii cei prosti. Ei se tainuiau în chip de saraci, dar unde puteau, ânvatau sfânta credinta în taina si pe multi întorceau de la înselaciunea idoleasca la crestinatate.
Deci, s-a întâmplat ca fecioara Marina, care acum era de 12 ani, a auzit de la un oarecare om credincios cuvânt despre Hristos, adevaratul Dumnezeu, cum s-a întrupat de la Duhul Sfânt în pântecele Pfrea Sfintei Fecioare si cum S-a nascut dintr-însa pazindu-i fecioria nestricata. Apoi cum a facut multe minuni si a patimit de buna voie pentru mântuirea oamenilor, a murit, a înviat, S-a înaltat la cdetr si a pregatit celor ce cred în El si-L iubesc, viata cea fara de sfârsit, slava si împaratia cea vesnica. Sfânta Mare Mucenita Marina cea cu buna întelegere, auzind acestea, a crezut în Hristos. Inima ei s-a aprins cu dumnezeiasca dragoste, încât nici nu mai gândea si nici nu graia altceva, decât numai despre Iisus Hristos. Toata luarea ei aminte era acolo unde auzea ceva graindu-se despre adevaratul Dumnezeu. Ea, precum credea într-Însul cu inima, tot asa nu se rusina a-L marturisi pe El cu gura, desi era înca nebotezata. Sfânta Marina dorea sa-si verse sângele sau pentru Hristos si cu el sa se boteze, ca într-o scaldatoare a botezului, precum a auzit ca multi din sfintii mucenici, de amândoua partile, barbateasca si femeiasca, s-au botezat în sângele lor, punându-si sufletele llor pentrju Domnul. Asemenea voia si ea sa se faca urmatoare lor.
Edesie, tagtal ei, aflând ca fiica lui Marina, a crezut în Hristos, a urât-o si o socotea pe ea, nu ca pe o fiica, ci ca pe o straina. Dar Fecioafra Marina îsi pun ea nadejdea spre Tatal Cel ceresc. Deci, venind în vîrsta cea desavârsita, ca la 15 ani, a plecat odata la oile tatalui sau, care pasteau pe câmp, ca sa le vada. In acel timp, s-a întâmplat ca eparhul Olimvrie din partile Rasaritului, un muncitor cumplit al crestinilor, mergea spre Antiohia Pisidiei. Elk a întâmpinat-o pe ea pe drum si, vazând-o ca era frumoasa, s-a mirat de neobisnuita ei frumusete.
Deci, îndata ranindu-se de dragostea ei, s-a gândit sa o ia de sotie. El, stând în loc si privind-o, a început a o întreba: ,,Fecioara, sa-mi spui mie despre tine tot adevarul, de ce neam esti, a cui fiica esti si cum te numesti, precum ca te vad foarte frumoasa la vedere. De esti din parinti liberi, te voi lua pe tine cu nunta legiuita, iar de esti roaba cuiva, te voi rascumpara si te voi face femeia mea,. Dar fecioara, înfrumusetându-se mai mult cu întelepciunea decât cu podoaba fetii si raspunzând cu blândete, i-a spus a cui fiica este si cum se numeste. Dar n-a tainuit ca este roaba lui Hristos, crezând întru Unul Dumnezeu, Care a zidit cerukl si pamântul, si cu Acela însotindu-se prin dragostea inimii, nu mai are trebuinta de alt mire.
Eparhul, auzind ca fecioafra este crestina, îndata, ca unul ce avea stapânire de la împarati asupra crestinilor ca sa-i munceasca, a poruncit ostasilor sa o ia pe dânsa si sî o aduca în cetate dupa dânsul. Insa cu cinste, precum ca auzise cuvintele ei cele fecioresti cu buna întelegere. De aceea, mai mult a iubit-o pe ea, nadajduind ca, prin îngrozirea muncilor, sa o întoarca de la Hristos si sa o aduca sapre a sa voie.
Fecioara, fiind dusa de catre ostasi, se ruga în auzul tuturor catre Dumnezeu, zicând "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, nu ma lasa si nu da sufletul meu întru stricaciune, ca sa nu ma biruiasca vrajmasii mei. Auzul meu sa nu se spurce din cuvintele lor cele viclene. Întelegerea mea sa nu se schimbe din înselaciunile lor cele spurcate, inima mea sa nu se înfricoseze de îngrozirile lor cele cumplite. Nu face, Doamne, ca a mea credinta sa fie aruncata în noroiul lor si sa nu se bucure de mine diavolul cel urâtor de bine. Ci, trimite-mi ajutor din înaltimea sfântului Tau scaun si-mi da întelepciune, spre deschiderea gurii mele, ca întrarmându-ma cu puterea Ta si cu darul Tau înteleptindu-ma, sa stau fara de frica si sa dau raspuns la întrebarea ighemonului. Doamne, cauta spre mine cu milostivire în ceasul acesta. Iata, acum sunt ca o oaie în mijlocul lupilor, ca o pasare între cei ce o vâneaza si ca pestele în mreaja. Deci, vino si ma izbaveste de toate mesetesugurile vrajmasului". Astfel rugându-se sfânta pe drum, a ajun în cetatea Antiohiei Pisidiei.
Eparhul, intrând în cetate dupa obiceiul sau pagânesc, a adus jertfa necuratilor sai zei si a facut praznic în numele împaratilor sai, iar pe câti crestini a prins, pe toti i-a aruncat în temnita, ca sa fie binme paziti pentru munci. Pe fecioara Marina a încredintat-o la niste femei cinstite sa o pazeasca. A doua zi, eparhul, sezând la judecata înaintea poporului, a poruncit ca mai întâi sa aduca pe Marina la întrebare, pentru ca gândul lui era la dânsa. Deci,, fecioara fiind pusa în fata, el privea cu pltacere si cu dragoste trupeasca fara de masura la negraita ei frumusete. Apoi a început a vorbi catre dânsa, zicând: ,,Preafrumoasa fecioatra, toti zeii stiu ca-mi este mila de tineretile tale si-ti crut trupul tau cel tânar care cu spodoaba înfloreste. Te rog, asculta-ma pe mine si adu jertfa zeilor, ca sa-ti fie bine, pentru ca multe averi si bogatii vei lua,. Tu vei fi mai fericita decât cele de o vârsta cu tine si mai cinstita decât toate femeile din cetatea aceasta,,.
Dar Sfânta Marina i-a raspuns: ,,Eu, învatându-ma a cunoaste pe Tatal Cel ceresc, pe Unul Nascut Fiul Lui, pe Sfântul Duh, pe Unul în Treime, Dumnezeu Cel adevarat si viu, deprinzându-ma a ma închina Lui si a-laduice jertfa de lauda totdeauna, zeilor vostri, pe care nu i-al cunoscut, nu ma voi închina, nici le voi aduce jertfa, ca unii ce sunt fara de suflet si nesimtitori,. Deci, unora ca acelora nu le voi da cinstea mea, care se cuvine num,ai Ziditorului meu,,. Atunci eparhul a zis: ,,Marino, iarasi ma rog tie, asculta-ma si cinsteste pe zeii cei nebiruiti, pentru ca de vei asculta sfatul meu, atunci îndata înaintea ochillor tuturor cetatenilor te vei învrednici de mare cinste. Eu te voi lua de sotie si toti vor începe a te cinsti, ca pe sotia mea cea iubita. Eu îti voi fi sspre slava si cinste, iar tu îmi vei fi spre veselia si îndulcirea vietii mele. Deci, de nu ma vei asculta si vei defaima dragostea ce o am catre tine, atunci sa stii ca vei ctadea în multe rele. Pentru ca ma vei sili sa te muncesc, chiar nevrând, si vei pierde în zadar o asa frumusete, sanatate si viata dulce. Asfel tu vei lua mmulte, amare si nesuferite munci, si de foc si fiare vei pieri,,.
Sfânta a spus: ,, Eparhule, nu nadajdui ca vei schim,ba credinta mea întru Hristos, cu necredinta voastra, nici cu îmbunari si nici cu îngroziri, pentru î sunt roaba credin cioasa Stapânului meu, Care a patimit de voie pentru mine. Daca pentru mine El a rabdat cruce si moarte, necrutându-Si sfântul Sau trup cel luat din Prea Sfânta Feciloara Maria, apoi cu cât mai mult sunt eu datoare sa mor si sa patimesc pentru Dânsul, necrjutându-mi cu nimic sanatatea si pacatosul meu trup. Sa nu socotesti ca ma vei înfricosa cu îngrozirile tale. Iata, eu sunt gata sspre tloate muncile si mortile ta,le, caci Acela sspfre cafre eu nadajduiesc ma va întari. Cel,e ce-mi zici pentru însotire, despre cinste, despre slava si despre bogatii, toate acelea îmi sunt mai urâte decât noroiul. Pentru ce sa ma lepad de Mirele meu Hristos, Imparatul Cel fara de moargte, si sa ma însotesc cu un om tiran si necredincios, mort cu sufletul? Niciodata nu voi fac e aceasta,,.
Eparhul, auzind acele cuvine îndraznete ale Sfintei Marina si socotindu-le drept ocara mare si spre necvistea lui, s-a umplut de mânie si îndata, schimbând dragostea spre vrajba si spre urâciune, a poruncit sa dezbrace hainele de pe mkireasa lui Hristos, s-o întinda la pamânt si s-o bata fara crutasre cu vergi. Sfânta fiind batuta fara de mila,, trupul ei cel fecioresc, se risipea de bataile ce sprimea, iar sângele curgea din rani ca pâraiele, încât înrosea pamântul. Poporul care privea la aceea, erra cuprins de o jale mare, ca vedwea pe fecioara muncita cumplkit. Deci, multi dintre ei plângeau. Dar propovaduitorul striga: ,,Marino, jertfeste zeilor, ca sa nu-ti pierzi în desert frumusetea si sa te lipsesti mai înainte de vreme de aceasta viata dulce,,.
Mucenita, ridicându-si ochii mintii catre Dumnezeu, se ruga, cerând ajutor si întarire în nevointa sa cea patimitoare. Ea nu simtea dureri în munci, caci se întarea cu darul lui Hristos si rabda bataile ce i se dadeau ca în trup strain. Inca si unii din popor ziceau catre dânsa: ,,Fecioara, pentru ce îti pierzi frumusetea ta de buna voie, petrecând în nesupunere? Vezi cât de cumplit este judecatorul. El te va pierde si se va sterge de pe pamânt pomenirea ta, iar noua ne este mila de tine!,, Sfânta a raspuns catre dânsii cu glas mare, ocarindu-i: ,,O, viclenilor sfetnici si ajutatori ai rautatii! Voi sunteti plini de duhul înselaciunii, precum mult sarpele a sfatuit cu viclesug pe Eva în Rai; tot asa si voi acum ma sfatuiti, sa ma departez de Dumnezeul meu. Deci, deparati-va de la mine voi,, lucratorii faradelegii, ca nu ma veti însela pe mine, care m-am dat lui Hristos cu tot sufletul,,.
Încetând slujitorii a o bate, tiranul a zis catre mucenita: ,,Marino, acesta este numai începutul durerilor tale, iar de vei petrece mai mult în nesupunerea ta, îndata vei primi munci si mai mari,,. Sfânta a raspuns: Fa toate cele ce-ti plac, atât tie cât si tatalui tau, diavolul, caci eu nu am grija de munci. Eu am pe Hristos, Care ma ajuta si El va rusina toate mestesugirile voastre!,,, Eparhul, mâniindu-se mai mult a poruncit s-o pironeasca la muncire cu piroane si cu ostii de fier sa-i strujeasca trupul. Ea, ridicându-si ochii spre cer, zicea: ,,Vrajmasii care îmi gândesc rele m-au înco njurat; iar, Tu, Doamne, cauta spre mine si ma miluieste. Trimite-mi ajutorul Duhului Tau Cel facator de viata. ca sa ma întelepteasca a marturisi Numele Tau cel Preasfântsi sa ma întareasca, sa stau cu vitejie împotriva diavolului si a slugilor lui, ca biruindu-i, sa-i umplu de rusine. Astfel sa fiu spre pilda celor de Te iubesc si îsi pazesc cinstea pentru Tine si sa câstig cu dânsii parte între cei de-a dreapta, în vremea judecatii Tale,,.
Sfânta se ruga astfel, iar nemilostivii slujitori ai pagânului muncitor, ca niste mâncatori de trupuri, îi strzjeau trupul si o chinuiau mai cumplit. Carnea îi cadea si sângele îi curgea pe pamânt, încât i se vedeau oasele goale.Eparhul, neputând sa se uite la o muncire cumplita ca aceea, îsi acoperise fata. Si toti care erau de fata se mirau de o rabdare ca aceea a sfintei. Tiranul graia catre dânsa:"Marino, pâna când nu-ti va fi mila de tine? Iata ca ti s-a zdrobit trupul; deci, macar acum hotaraste-te a jertfi zeilor, ca sa nu pieri desavârsit". Mucenita, a raspuns: "O, fiara salbatica, care manânci trupuri omenesti! Tu te arati ca te milostivesti si ti-e mila de mine, dar eu nu ma jelesc pe mkine, deoarece Insusi Hristos, Cel ce nu S-a crutat pe Sine. S-a dat pentru mine la munci si mai mari. Iar eu, de voi asculta sfatul tau nebun si de-mi voi cruta trupul, atunci sufletul meu cum se va încununa în împaratia cerceasca?" Dupa aceasta, eparhul a poruncit sa ia pe mucenita de la muncire si s-o arunce într-o temnita adânca si întunecoasa, unde se aruncau cei osânditi la moarte.
Sfânta Mucenita Marina, stând singura în temnita aceea, nefiind acolo alti osânditi, se ruga lui Dumnezeu cu caldura duhului sau, strigând din adâncul inimii: "Preputernice Doamne, Caruia Iti stau înainte cu frica toate puterile ceresti; Incepatoriile si Stapâniile se cutremura înaintea fetei Tale si toata zidirea se tine, se schimba si se înnoieste cu taria Ta cea atotputernica. Tu, Stapâne, cauta din înaltimea cerului spre mine, smerita, netrebnica si nevrednica roaba Ta, ca spre Tine nadajduiesc, la Tine am nazuit si spre numele Tau patimesc. O, Preamilostive cauta si vindeca acest trup ranit de batai si rupt ca un sac! Innoieste sufletul meu si-l pazeste în Imparatia Ta. Da-mi putere ca sa biruiesc si sa calc pe vrajmasul meu, precum se calca nisipul cu picioarele. Sa sfarâm puterea aceluia cu ajutorul Tau cel nebiruit, ca si în mine sa se preamareasca Preasfânt Numele Tau, în veci!"
Sosind noaptea si sfânta rugându-se lui Dumnezeu neîncetat, diavolul a îndraznit a înfricosa pe mucenita prin niste înfiorari de naluciri. Dumnezeu a voit acestea, spre mai matre preamarire a placutei Sale. Deci, fara de veste s-a cutremurat temnita si s-a vazut iesind dintr-un foc ca un fum, o oarecare stralucire si s-a aratat diavolul în chip de balaur pestrit, mare si înfricosat. El era înconjurat si încins împrejurul trupului sau cel vazut, de multi serpi mici si de vipere. Diavolul a suierat înfricosat si, cascând gura mare si spurcata, lasa o putoare nesuferita. El, înconjurând împrejur pe mucenita, îi facea frica mare si spaima; apoi, deschizându-si gura cea spurcata, a navalit si a apucat capul sfintei înghitindu-l. Astfel ca mucenita se parea ca este înghitita de balaur, precum de demult Proorocul Iona de chit. Ea nu s-a deznadajduit însa, nici nu s-a îndoit în credinta; ci, îndreptându-si toata mintea catre Dumnezeu, a facut pe sine semnul Sfintei Cruci si îndata a vazut crapându-se pântecele balaurului, iar ea a iesit întreaga si nevatamata din înghitirea lui. Din acel ceas a pierit toata înfricosarea, nalucirea si vedenia diavoleasca, pentru ca, desfacându-se pamântul, a înghitit pe balaur si pe toti serpii care erau cu dânsul, pogorându-i în iad.
Sfânta Mucenita, fiind stralucita de o lumina cereasca si uitându-se în sus, a vazut acoperamântul temnitei ridicat si raze coborându-se de sus spre dânsa în chipujl soarelui. Ea a vazut o cruce mare stralucind cu lumina negraita, iar deasupra crucii vedea o porumbita alba ca zapada, care graia astfel: "Bucura-te, Marino, înteleapta porumbita a lui Hristos, caci ai biruit pe vrajmasul cel rau... Bucura-te si te veseleste, fiica Sionului celui de sus, caci a venit ziua veseliei tale, în care, cu înteleptele fecioare, vei intra în camara cea nestricata a Mirelui Celui fara de moarte, a imparatului ceresc!"
Porumbita graind acestea catre dânsa, Sfânta Marina s-a umplut de negraita bucurie si placere, iar trupul ei cel rupt se vindeca.Ea singura simtea în sine cum crestea carnea în ranile ei si le umplea. Pielea cea ranita s-a vindecat si i-a trecut toata durerea si neputinta. Astfel s-a facut cu tot trupul sanatoasa si frumoasa, ca si mai înainte. Ea s-a întins spre multumirea lui Dumnezeu, strigând si zicând: "Te binecuvântez pe Tine, Stapâne; Te preamaresc Doamne, Dumnezeul meu, si laud numele Ttau; ca, milostivindu-Te spre mine, m-ai cercetat si ai tamaduit trupul meu. Sufletul meu l-ai întarit si nu m-ai dat în mîinile vrajmasilor mei; ci, aratându-mi chipurile lor cele necurate, i-ai doborât pe ei în adâncul cel maki dedesubt. Infricosarile lor le-ai gonit din mine, iar acum, bucurându-ma si veselindu-ma de Tine, Dumnezeule, Mântuitorul meu, ma rog bunatatii Tale celei iubitoare de oameni, ca sa ma învrednicesti pe mine baii Sfântului Botez, ca precum cu sângele, asa si cu apa spalându-ma, sa ma aflu vrednica a intra în camara Ta, ca esti binecuivântat în veci!" In niste vedenii si descoperiri ca acestea si într-o bucurie ca aceasta praznuind Sfânta Marina, a petrecut toata noaptea aceea, pâna ce s-a luiminat ziua, când a sosit si vremea sfârsitului nevointei sale.
A doua zi, eparhul Olimvrie iarasi a sezut la judecata sa cea necurata si nedreapta, adunându-se la priveliste tot poporul. Poruncind el ca sî scoata pe mucenita din temnita, a pus-o înaintea sa la întrebare. Vazând-o pe ea cu fata luminoasa si cu tot trupul întreg si sanatos, neavând nici o urma de ranile cele de ieri, s-a mirat foarte mult si tacea uimit, nepricepând cum mucenita, care ieri a fost ranita peste tot, într-o noapte s-a tamaduit desavârsit. Inca se mira si poporul de acea minunata tamaduire. Deci, unii ziceau, ca mare este puterea lui Hristos, iar altii o numeau pe aceea vraja.
Eparhul, abia deschizându-si gura, a început a zice catre sfânta: "O, Marino, vezi cât se îngrijesc de tine zeii nostri, caci milostivindu-se spre tineretea si frumusetea ta, te-au vindecat de ranile tale. Deci, se cade si tie ca, pentru facerea de bine ce ai luat-o de la ei, sa le rasplatesti cu jertfe multumitoare, iar mai vârtos se cade tie,, ca sa fii urmatoare si mostenitoare tatalui tau, precum el slujeste zeilor în rânduiala jertfelor, tot asa si tu vei face jertfitoare si le vei sluji lor în tloate zilele vietii tale". Sfânta a raspuns: "Nu se cuvine mie sa las pe Dumnezeul meu Cel adevarat si viu si sa slujesc zeilor vostri celor mincinosi si morti. Mai ales se cade si tie, sa cunosti pe Unul Dumnezeul cerului si sa crezi în El. Puterea Lui ai vazut-o în mine, caci tu m-ai rupt ieri în bucati, El asta-noapte, într-un ceas m-a facut întreafa si sanatoasa; pentru ca El este doctor Atotputernic al sufletelor si al trupurilor omenesti". Dar, împietritul eparh a sporuncit ca iarasi s-o chinuiasca.
Atunci au spânzurat-o din nou la muncire si, aducând lumânari aprinse, îi ardeau spatele si coastele ei, iar ea, afundându-si mintea în Dumnezeu, cu rugaciunea ce o facea, în taina inimii ei, rabda acele chinuri în tacere. Ea a fost arsa ca un carbune si fripta ca niste carne de mâncare. Dupa ce au scos-o de la muncire abia vuie, a strigat cu glas mare: "Doamne, m-ai învrednicit pe mine pentru numele Tau a trece prin foc, învredniceste-ma a trece si prin apa Sfântului Botez, ca, spalându-ma de pacate, sa ma duci la împaratia Ta!" Muncitorul, auzind ca mucenita a pomenit de apa, a zis: "Iata, înseteaza, ticaloasa! Se cade a o adapa pe dânsa".
Deci, el a poruncit sa traga un poloboc foarte mare si sa-l umple cu apa si sa arunce într-însul pe mucenita legata, ca, afundându-se în apa, sa se înece. Slujitorii când au luat-o ca s-o arunce în apa, ea a zis cu glas mare: "Doamne, Iisuse Hristoase, Care cu barbatie scoti pe cei ferecati, Care dezlegi legaturile mortii si ale iadului si ridici din morminte cu voia dumnezeiestii Tale puteri, cauta spre roaba Ta si rupe legaturile mele, iar aceasta apa sa-mi fie spre Sfântul Botez si spre a doua nastere, cea spre viata vesnica; astfel ca, dezbracându-ma de omul cel vechi, sa ma îmbrac în cel nou si sa ma arat Tie în camara Ta în haina cea de nunta!".
Asa rugându-se mucenita, slujitorii au aruncat-o în polobocul cel plin de apa si, afundând-o, voiau sa o înece. Atunci îndata s-a cutremurat pamântul si legaturile mucenitei s-au dezlegat, iar slujitorii, cuprinsi de mare frica, au fugit de lânga poloboc, pentru ca venise de sus o raza de lumina negraita deasupra capului sfintei si i s-a aratat iarasi acea porumbita alba pe care o vazuse mai înainte pogorându-se din înaltime în chipul soarelui. Aceea, purtând în gura o cununa de aur si zburând pe deasupra capului mucenitei, se atinse cu picioarele de crestetul capului ei si iarasi zbura în înaltime. Vedenia aceasta era vazuta nu numai de sfânta, ci si de unii din cei ce stateau de fata, care erau vrednici de o vedenie ca aceea; pentru ca în popor erau multi crestini tainuiti, care s-au învrednicit de a vedea acestea.
Sfânta, stând în apa, fara a se scufunda, cânta slavind si binecuvântând numele cel mare al Prea Sfintei Treimi: al Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Apoi s-a vazut un stâlp de foc deasupra sfintei, ajungând pâna la cer, iar pe stâlp era o cruce în chipul cristalului, care arunca raze luminoase; deci,porumbita aceea, zburând, a sezut pe vârful crucii. Atunci a venit un glas de sus în auzul tuturor, zicând: "Pace tie, Marino, mireasa lui Hristos! Acum vei primi din mâna Domnului cununa frumusetii cea nevestejita si te vei odihni cu sfintii în împaratia cerurilor!" Poporul, auzind acel glas, înca si pe mucenita vazând-o iesind din apa cu trupul sanatos, neavând pe sine nici urma de arsuri, ci fiind întreaga, alba cu trupul si frumoasa, îndata o multime mare de barbati si de femei au crezut în Hristos si s-au marturisit ca sunt crestini, aratându-se gata de moarte pentru Hristos. Ighemonul s-a înspaimântat vazând întoarcerea catre Hristos a poporului celui atât de numeros. Deci, nu stia ce sa faca.
El, umplându-se de mânie, a scos oastea pe care o avea înarmata cu sabiile trase asupra poporului si a poruncit ca pe toti cei ce slaveau numele lui Hristos sa-i taie. Deci, câti erau acolo necredinciosi sau fricosi, aceia au fugit. Iar câti cu adevarat au crezut, aceia singuri s-au plecat sub sabie. Atrunci au cazut ucisi din amândoua partile ca la cincisprezece mii. Aceia, botezându-se în sângele lor si curatindu-se de toate pacatele, au intrat întru bucuria Domnului lor, încununati cu mucenicie.
Dupa aceasta, eparhul a condamnat si pe mucenita a fi taiata cu sabia. Deci, Sfânta Marina, fiind scoasa afara la ,locul cel de taiere, a cerut putina vreme la cei ce o duceau pe ea si, întorcându-se spre poporul cel ce venea dupa dânsa, îi sfatuia pe toti sa cunoasca pe Unul adevaratul Dumnezeu, facatorul lor si sa fuga de înselaciunea diavoleasca si de pierzarea închinarii la idoli. Apoi, plecându-se la rugaciune, s-a rugat din destul pentru toti. Atunci, deodata s-a cutremurat pamântul si a venit frica peste toti. Multi au cazut la pamânt de frica, chiar si calaul, pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos, cu sfintii Sai îngeri, S-a aratat din cer miresei Sale, chemand-o pe dânsa întru odihna Sa, întinzându-Si mâinile ca sa-i primeasca sufletul ei. Ea, umplându-se de negrtaita bucurie, a rugat pe calau ca degraba sa-si savârseasca porunca lui. Deci, ea si-a plecat cinstitul sau cap sub sabie si astfel a fost taiat, iar sufletul i s-a luat cu mâinile Domnului si l-a dus la locasurile cerest.
Sfânta Mare Mucenita Marina si-a sfârsit nevointa muceniciei sale, în 17 zile ale lunii iulie. Patimirea ei a scris-o cel ce a vazut-o cu ochii, robul lui Dumnezeu Teofim, care a privit la toate muncile ei. El s-a învrednicit de aceleasi vedenii care i s-au descoperit sfintei. Astfel, el a dat-o credinciosilor spre folos si spre cinstea si pomenirea iubitei mirese a lui Hristos, Marina, si spre slava iubitorului de oameni, Hristos, Mântuitorul nostru, Caruia împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh, sa-I fie cinste si slava, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin !

ACATISTUL SFINTEI MARINA.

Marina - Sfanta Mare Mucenita !



(17 iulie)



Condacul 1


Frumoasa floare crescuta intre spinii idolesti si impodobita cu frumuseti sufle­testi, avand minte cu buna intelegere si inima aprinsa de vapaia dragostei dum­nezeiesti, Sfanta Mare Mucenita Marina, vorbeai mereu de Mirele tau Hristos si de vesnica imparatie, asteptand cu dorire sa-ti jertfesti viata si sa te unesti cu El, pentru care iti cantam: Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Icosul 1


Nascuta fiind din parinti de bun neam, dar necredinciosi, de copila ai ramas or­fana de mama, iar tatal tau Edesie, sluji­tor idolesc, te-a dat spre ingrijire la o fe­meie in afara cetatii, de la care ai invatat si te-ai intarit in credinta in Dumnezeu. Pentru aceasta iti zicem asa:

Bucura-te, floare aleasa dintre spinii idolesti;
Bucura-te, ca ai dorit Domnului sa-l slujesti;
Bucura-te, ca la doisprezece ani in Hristos ai crezut;
Bucura-te, ca dulceata invataturii cres­tine bine ai cunoscut;
Bucura-te, ca pe Mirele Hristos L-ai dorit fierbinte;
Bucura-te, ca ai inceput sa urmezi ale Lui cuvinte;
Bucura-te, ca nimic dintre cele pamantesti nu mai cugetai;
Bucura-te, ca numai de numele lui Hristos graiai;
Bucura-te, ca ai dorit viata si vesnica fericire;
Bucura-te, ca ai urat desertaciunea lumii si a ei ratacire;
Bucura-te, ca ai crezut in Cel ce a facut cerul si pamantul;
Bucura-te, ca aceasta ai marturisit cu cuvantul;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 2


Tatal tau Edesie, auzind ca ai primit credinta cea sfanta a crestinilor, a inceput sa te urasca si te socotea ca pe o straina, dar tu, punandu-ti nadejdea in Dumnezeu, il rugai pe Tatal Ceresc sa te ajute si sa te intareasca pentru a-L putea marturisi, strigandu-l: Aliluia!

Icosul 2


Cand ai fost de cincisprezece ani, mer­gand la camp sa vezi oile tatalui tau, eparhul cetatii, mai marele si crudul Olimvrie a trecut pe acolo si, vazandu-te, s-a ranit la suflet de frumusetea ta, intrebandu-te cine esti. Iar tu plina de curaj i-ai raspuns ca esti crestina si mireasa lui Hristos, pen­tru care-ti zicem asa:

Bucura-te, ca pe eparh in cale L-ai intalnit;
Bucura-te, ca pe Dumnezeu L-ai mar turisit;
Bucura-te, ca eparhul s-a ranit de fru musetea ta;
Bucura-te, ca sa-ti afle numele dorea;
Bucura-te, ca Marina i-ai spus ca te numesti;
Bucura-te, ca pe Domnul Hristos i-ai spus ca-L iubesti;
Bucura-te, ca inchinarii la idoli nu te-ai invoit;
Bucura-te, ca sufletul cu rugaciunea ti-ai impodobit;
Bucura-te, ca eparhul auzind s-a tulbu­rat;
Bucura-te, ca in cetate cu grele chinuri te-a infricosat;
Bucura-te, ca de munci si de cazne te bucurai;
Bucura-te, ca pe tiran cu intelepte cu­vinte il infruntai;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 3


Eparhul cetatii, scotandu-te la judeca­ta, privea cu placere la frumusetea ta si cu glas amagitor te indemna sa jertfesti zeilor spre a-ti cruta tineretea; dar tu, fe­ricita Marina, aveai mintea la Dumnezeul cel Adevarat si cu mare glas ai strigat: Unul este Dumnezeu - Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Datatorul-de-viata caruia-l cant: Aliluia!

Icosul 3


Auzind aceasta marturisire a ta, Sfanta Marina, Olimvrie te ademenea prin cuvin­te inselatoare sa-i fii sotie, fagaduindu-ti din toate dulcetile lumii, dar tu cu bar­batie l-ai defaimat, iar pe Hristos, Mirele tau, L-ai laudat, chemandu-L in ajutor; pentru care tarie a ta te laudam asa:

Bucura-te, ca silnicia tiranului cu tarie ai biruit;
Bucura-te, fecioara, ca la necuratii idoli n-ai jertfit;
Bucura-te, ca sufletul curat l-ai pastrat pentru cerescul tau Mire;
Bucura-te, ca pentru aceasta trupul l-ai dat spre chinuire;
Bucura-te, ca a te uni cu Hristos ai dorit;
Bucura-te, ca pe Sfanta Treime ai mar­turisit;
Bucura-te, mireasa lui Hristos cea in credinta tare;
Bucura-te, Sfanta Marina, cea grabnica ajutatoare;
Bucura-te, ca respingandu-l, paganul te privea cu nespusa cruzime;
Bucura-te, ca spre chinuire sa fii data a poruncit cu mare asprime;
Bucura-te, defaimatoarea amagirilor lumesti;
Bucura-te, iubitoare a frumusetilor ceresti;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 4


Fiind plin de manie si ura, tiranul a pa­rasit amagita-i dragoste si fara mila a poruncit sa fii dezbracata de hainele tale si batuta cu vergi. Dar tu, intarita in cre­dinta lui Hristos, cu rabdare in rugaciune cantai: Aliluia!

Icosul 4


Rabdand chinurile grele, pamantul se inrosea de sangele tau. Poporul, uimit si plin de jale, privea cum piere frumusetea ta, dar crudul Olimvrie ti-a inmultit sufe­rinta, pironindu-te pe lemn si cu cangi sfasiindu-ti trupul, iar tu cu mare barbatie rabdai; pentru care noi iti strigam asa:

Bucura-te, ca neclintita ai ramas in chinuire;
Bucura-te, ca lui Dumnezeu ii aduceai multumire;
Bucura-te, ca loviturile vergilor le rab­dai;
Bucura-te, ca pentru Domnul Hristos patimeai;
Bucura-te, ca puterea dumnezeiasca te-a acoperit;
Bucura-te, ca prin suferinta multa te-ai sfintit;
Bucura-te, ca pamantul de sangele tau s-a inrosit;
Bucura-te, ca prin aceasta pe satana l-ai zdrobit;
Bucura-te, ca toate cu taria diamantu­lui le-ai rabdat;
Bucura-te, ca prin calde rugaciuni sufletul ti-ai luminat;
Bucura-te, ca pentru rabdarea ta cea multa Hristos te-a incununat;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 5


Ridicandu-ti privirea la cer, te gandeai la patimile de pe Cruce ale Mirelui tau si cu dragoste si credinta te rugai Lui: Vraj­masii m-au inconjurat, Doamne, cauta spre mine, roaba Ta, si ma miluieste, ca din toata inima sa-ti cant: Aliluia!

Icosul 5


Intarita fiind in credinta in Dumnezeu, nimic nu a putut sa te desparta de dra­gostea Mirelui tau Hristos, nici sfaturile poporului, nici viclenele amagiri, nici sal­baticia tiranilor sau asprele amenintari, ca sa slujesti idolilor, pentru care tarie a ta, noi, minunandu-ne, iti cantam asa:

Bucura-te, ca de Cerescul Mire nu te-ai despartit;
Bucura-te, ca in cruda chinuire, mai mult L-ai iubit;
Bucura-te, ca n-ai voit sa slujesti ido­lilor spurcati;
Bucura-te, ca nu te-ai supus paganilor blestemati;
Bucura-te, ca ai suferit taieturile unel­telor de fier;
Bucura-te, ca gandind la Hristos, priveai linistita la cer;
Bucura-te, ca uneltirile paganilor le-ai biruit cu tarie;
Bucura-te, ca toate le-ai suferit cu bar­batie;
Bucura-te, ca trupul tau s-a chinuit pe pamant;
Bucura-te, ca sufletul stralucit a mers la Domnul cel Sfant;
Bucura-te, de Cereasca imparatie rav-nitoare;
Bucura-te, Mucenita in necazuri ajuta­toare;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Muce­nita a lui Hristos!

Condacul 6


Vazand tiranul eparh ca nimic nu te poa­te inspaimanta, a poruncit sa fii aruncata in temnita celor osanditi la moarte. Dar tu, Sfanta Mucenita Marina, desi aveai oasele goale in urma chinurilor, inaltai rugaciuni fierbinti lui Dumnezeu, ca sa te intareas­ca asupra vrajmasilor, cantandu-l: Aliluia!

Icosul 6


Stand singura in temnita intunecoasa, diavolul, venind la tine in chip de caine, cu mare indraznire te infricosa, dar tu, cu multa barbatie, cu ciocanul ce l-ai gasit, in cap l-ai lovit pana ce vedenia cea rea a pierit, si rugandu-te lui Dumnezeu l-ai bi­ruit, pentru care te laudam asa:

Bucura-te, Mucenita Marina, ca multe rani ai rabdat;
Bucura-te, ca paganii in temnita te-au aruncat;
Bucura-te, ca satana acolo te-a ispitit;
Bucura-te, ca fara teama capul cu un ciocan i-ai zdrobit;
Bucura-te, ca atunci mare cutremur s-a facut;
Bucura-te, ca, rugandu-te, satana a dis­parut;
Bucura-te, ca lumina cereasca s-a ara­tat;
Bucura-te, ca acoperisul temnitei s-a ridicat;
Bucura-te, ca Sfanta Cruce stralucea in vazduh;
Bucura-te, ca Mirele Tau te-a intarit prin Sfantul Duh;
Bucura-te, Sfanta Marina, ajutatoare a celor necajiti;
Bucura-te, Mucenita, intarirea celor ispititi;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Muce­nita a lui Hristos!

Condacul 7


Deasupra Sfintei Cruci cea plina de lumina zbura o porumbita alba care cu glas bland zicea: Bucura-te, Marina, Mu­cenita a lui Hristos, ca ai biruit pe satana, vrajmasul cel rau si curand vei veni in camara Mirelui tau; iar tu, bucurandu-te de cele vazute si auzite, cantai Domnului: Aliluia!

Icosul 7


Duhul tau la aceasta vedenie s-a inve­selit, iar trupul, ca prin minune, de rani s-a tamaduit dobandind frumusetea cea din­tai si plina de bucurie ii multumeai lui Dum­nezeu, pentru care noi iti cantam asa:

Bucura-te, Mucenita mult-rabdatoare;
Bucura-te, catre Domnul rugatoare;
Bucura-te, ca El in temnita te-a cer­cetat;
Bucura-te, ca ranile cele grele ti-a vin­decat;
Bucura-te, ca Duhul Sfant ca o porum­bita a venit;
Bucura-te, ca pentru suferinta Domnu­lui l-ai multumit;
Bucura-te, Mucenita, in credinta si in nadejde intarita;
Bucura-te, fecioara curata de Domnul Hristos pazita;
Bucura-te, in ispitele noastre ajuta­toare;
Bucura-te, Sfanta Marina, a satanei zdrobitoare;
Bucura-te, ca de Mirele Hristos ai fost iubita;
Bucura-te, ca de Duhul Sfant ai fost ocrotita;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Muce­nita a lui Hristos!

Condacul 8


A doua zi, fiind din nou scoasa la jude­cata, spre mirarea tuturor erai deplin sa­natoasa si vindecata de ranile trupului, dar ei rataciti fiind, credeau ca zeii te-au ajutat. De aceea tu i-ai infruntat si cu tarie ai marturisit puterea lui Hristos cea vin­decatoare, cantand cu veselie: Aliluia!

Icosul 8


Olimvrie, vazand statornicia, curajul tau si credinta in Dumnezeu, a poruncit sa-ti arda spatele si coastele cu faclii aprinse, dar tu mai cu putere te rugai si in tacere rabdai chinurile grele, pentru care cu barbatie te laudam asa:

Bucura-te, Sfanta Marina, cea vinde­cata de Domnul;
Bucura-te, ca in suferinta ajuti pe tot omul;
Bucura-te, ca vazandu-te poporul mult s-a minunat;
Bucura-te, ca si noi mijlocitoare in cer te-am castigat;
Bucura-te, ca in chinuri gandul tau era numai la Cel de Sus;
Bucura-te, Mucenita, ca pe tiran l-ai rapus;
Bucura-te, ca trupul cu faclii ti-a fost ars;
Bucura-te, ca mireasa lui Hristos ai ramas;
Bucura-te, ca pe Dumnezeu L-ai slavit in suferinta;
Bucura-te, ca toate chinurile te-au intarit in credinta;
Bucura-te, ca prin rabdare ai castigat cununa;
Bucura-te, ca in ceruri te veselesti intruna;.
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Muce­nita a lui Hristos!

Condacul 9


Dupa ce te-a izbavit Domnul de la ast­fel de muncire, ai strigat: "Doamne, m-ai invrednicit sa merg prin foc pentru Tine, ajuta-ma sa trec si prin apa Sfantului Botez". Acestea auzind tiranul, te-a arun­cat intr-un butoi cu apa, iar tu, afundan-du-te, in rugaciuni cantai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9


Aruncata fiind de slujitorii idolesti in apa, te rugai Domnului Hristos ca aceas­ta afundare sa-ti fie Sfantul Botez pentru a doua nastere in viata vesnica si - o, minune - cutremur mare s-a facut, legatu­rile s-au desfacut, slujitorii ingroziti au fugit, iar tu te-ai mantuit, pentru care iti cantam asa:

Bucura-te, Mucenita, ca in chinuri grele ai fost cu folos;
Bucura-te, ca, aruncata in apa, Botez ai cerut lui Hristos;
Bucura-te, ca paganii au vrut sa te inece;
Bucura-te, ca vointa si credinta n-au putut sa ti le plece;
Bucura-te, ca in suferinta Domnul te-a cercetat;
Bucura-te, ca frumoasa vedenie cereasca ti-a aratat;
Bucura-te, ca rabdarea ti-a fost ras­platita;
Bucura-te, ca de toti esti preamarita;
Bucura-te, fecioara sfanta, intarirea celor ce se nevoiesc;
Bucura-te, grabnica ajutatoare celor ce se mantuiesc;
Bucura-te, ca pentru cei ce-ti poarta numele esti ocrotitoare;
Bucura-te, ca pentru cei din necazuri esti izbavitoare;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 10


Cei care erau de fata cand in apa ai fost aruncata au vazut din cer o lumina pogorandu-se si o porumbita alba avand in cioc o coronita de aur pe care o atingea de crestetul tau, iar tu, bucurandu-te, ii cantai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10


Vedenia cereasca de multi a fost va­zuta, cum din cer stalp de foc venea pana la tine, avand crucea raze luminoase si po­rumbita cu glas lin s-a auzit zicand: Pace tie, Marina! Mireasa lui Hristos, acum vei primi cununa muceniciei si te vei odihni in ceruri", pentru care noi te laudam asa:

Bucura-te, ca prin vedenie ai fost intarita;
Bucura-te, ca de Hristos ai fost ras­platita;
Bucura-te, ca in ceruri acum locuiesti;
Bucura-te, ca acolo cu mucenitele te veselesti;
Bucura-te, ca din apa, vie ai iesit bo­tezata;
Bucura-te, ca in cer si pe pamant esti laudata;
Bucura-te, ca din ceruri ne trimiti pu­tere;
Bucura-te, ca satana, cand te pome­nim, pe loc piere;
Bucura-te, Mucenita, a fecioarelor tarie;
Bucura-te, sprijinitoarea celor ce se roaga tie;
Bucura-te, ca prin tine crestinii s-au intarit;
Bucura-te, ca pe Hristos Mirele tau mult L-ai iubit;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Muce­nita a lui Hristos!

Condacul 11


Poporul venit la priveliste s-a cutremu­rat de puterea dumnezeiasca, cum din munci ai fost scapata, iar marele tiran Olimvrie, temandu-se de intoarcerea lor spre Dumnezeul cel adevarat, a poruncit sa fie ucisi toti cei care il marturisesc pe Hristos si-l canta Lui: Aliluia!

Icosul 11


Dupa suferirea muncilor, intarita fiind in credinta crestina, te-au scos afara din cetate si a poruncit tiranul sa fii ucisa cu sabia. Atunci toti s-au inspaimantat, pa­mantul s-a cutremurat, calaului din mana sabia i-a cazut, iar tu plina de curaj astep­tai implinirea poruncii de a-ti jertfi viata, pentru care iti cantam asa:

Bucura-te, Sfanta Marina, ca de sabie ai fost taiata;
Bucura-te, ca de Hristos la cer ai fost luata;
Bucura-te, ca la moartea ta pamantul s-a cutremurat;
Bucura-te, ca pe satana l-ai rusinat;
Bucura-te, ca prin rabdarea ta cea multa capul i-ai zdrobit;
Bucura-te, ca pentru Hristos mult ai patimit;
Bucura-te, de vrajmasi risipitoare;
Bucura-te, de ceresti daruri imparti-toare;
Bucura-te, ca acum cu ingerii in ceruri petreci;
Bucura-te, ca te veselesti cu Mirele ceresc pe veci;
Bucufa-te, a noastra ocrotitoare in nevoi;
Bucura-te, rugatoare la Dumnezeu pentru noi;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 12


Sfanta Mucenita Marina, prin munci grele si chinuri mari, frumoasa ca aurul cel curatit de sapte ori in foc, ai trecut ho­tarul cel ingust al vietii tale, ajungand la Mirele cel fara de moarte, de la care ai primit cununa biruintei, bucurandu-te in camara cea cereasca, impreuna cu fecioa­rele cele intelepte cantandu-l Lui: Aliluia!

Icosul 12


Paharul cel amar al patimilor l-ai baut, Sfanta Marina, savarsindu-ti viata prin mucenice, pentru care sufletul tau a in­trat in dulceata Raiului, iar trupul tau cel mucenicesc imprastie in jur mirosul cel minunat, veselind pe toti crestinii. Si acum trimite noua, celor ce praznuim pomenirea ta, daruri si ajutor din ceruri ca sa-ti cantam cu dragoste asa:

Bucura-te, Mucenita Marina, a Raiului mostenitoare;
Bucura-te, ca in veci esti luminata de Cerescul Soare;
Bucura-te, preafrumoasa mireasa a lui Hristos;
Bucura-te, ca bisericilor le dai mult folos;
Bucura-te, turturea dulce glasuitoare;
Bucura-te, a Sfintei Treimi marturisi­toare;
Bucura-te si te roaga pentru noi, cei oropsiti;
Bucura-te si ne ajuta pe noi, cei ispititi;
Bucura-te, Mucenita rabdatoare pentru credinta;
Bucura-te, ca esti stalp si pilda celor din suferinta;
Bucura-te, ca sfanta ta icoana o sa­rutam;
Bucura-te, ca praznuirea ta cu bucurie o laudam;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 13


O, Sfanta Mare Mucenita a lui Hristos Marina, cea care pentru Hristos viata ti-ai jertfit si adevarata credinta ai marturisit, in ceruri acum te veselesti lauda adu­cand Sfintei Treimi impreuna cu cetele mucenicilor. Roaga-te pentru noi Mirelui tau sa ne intareasca in credinta, de ispite sa ne pazeasca, de vrajmasi sa ne man­tuiasca, de foc, de apa si de necazuri sa scapam, ca pe Dumnezeu, prin tine, sa-L laudam cantandu-l: Aliluia!


(Acest condac se zice de trei ori.)


Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

MOASTELE SFINTEI MARINA LA FETESTI,SUCEAVA